Andrei Mladin se întoarce

6 februarie 2018

„Aceasta nu este o pipă (Ceci n’est pas une pipe), e un tablou celebru al lui René Magritte. Cu o reproducere a tabloului începe, surprinzător/derutant, cel mai recent roman al lui George Arion, Maestrul fricii, lansat la Târgul Gaudeamus din toamna trecută. Într-adevăr, imaginea desenată nu e o pipă, nu poţi fuma cu ea, e reprezentarea subiectivă a unei pipe. Pe parcursul romanului de cel puţin patru ori se face referire la acest tablou şi la ce reprezintă el, eroul însuşi îmbracă uneori un tricou cu desenul pipei lui Magritte pe piept, încât te întrebi dacă, între atâtea enigme, nu cumva chiar romanul e altceva decât pretinde a fi.

De la început să spunem că fanii celebrului erou al lui George Arion, Andrei Mladin, vor fi încântaţi. Reapariţia lui, după atâţi ani, e uimitoare: ziaristul a îmbătrânit, a trecut prin multe, inclusiv izolarea într-un ospiciu, dar şi-a păstrat intactă inteligenţa, capacitatea de analiză şi mai ales dorul de a afla ce se ascunde sub aparenţe. Nu s-a căsătorit, încă nu ştie cum să spună femeilor sau femeii din apropierea lui că ar dori-o alături. Iar celebra lui bibliotecă există în continuare, chiar dacă, de astă dată, trimişi ai celor răi o răscolesc, o dau de pământ căutând ei ştiu ce.

Nu vom spune prin ce trece, dar câteva elemente trebuie să oferim cititorului dornic să afle. Andrei Mladin e ghinionist în continuare. Autorităţile i-au demolat abuziv casa pe care o construise cu tatăl său, el a deschis un proces pentru justă despăgubire şi ca protest a hotărât să doarmă într-o casă din bârne înjghebată la propriu într-un copac aflat pe domeniul public. Dar e obligat să distrugă casa din copac. Nu va câştiga nici procesul care se tot tergiversează. Apoi e ameninţat pentru un număr de texte publicate în revistă (Flacăra, fireşte), texte politice cele mai multe (despre moartea dictatorilor sau lamentaţie la moartea unei beizadele) sau distopii pe care lumea nu le înţelege. Iar când ajunge să înregistreze mărturisirile unui fost torţionar, lucrurile chiar se îngroaşă. Fostul torţionar e Maestrul fricii (pentru că „băgam frica în toţi, şi în anchetaţi, şi în subalterni şi în cei mai sus de mine.”) „Numai inspirând frică – declară acesta cu emfază – poţi să ţii în frâu un popor şi să-l sileşti să te slujească fără crâcnire. Am dus conceptul de frică la cel mai înalt grad de rafinament.” „A pune stăpânire pe mintea oamenilor prin frică a fost proiectul căruia i-am consacrat toată viaţa.” Omul e obligat să se retragă pentru că s-au schimbat vremurile şi au venit generaţii noi care vor să conducă. Dar ştie destule. De pildă cum se continuă torturile în case din buricul Bucureştilor, în care pe vremuri au locuit scriitori celebri, case în jurul cărora au fost create legende că ar fi bântuite de fantome, ca nimeni să nu se alerteze la plânsetele, geme-tele şi urletele pe timp de noapte. (Între paranteze spus, casele de tortură folosite şi de aliaţii noştri.” Prizonierul este adus noaptea într-un avion care aterizează pe un aeroport militar. De pe pistă, aparatul intră direct într-un hangar. Insul cu cagulă coboară însoţit de o escortă, e vârât într-un automobil cu ferestre fumurii şi e dus într-o locaţie oarecare. După trei zile, acelaşi avion, sau poate un altul, ca să nu bată la ochi, îl ia pe prizonierul care a spus şi ce lapte a supt de la mă-sa.”)

În spatele tuturor acestora se află agenţia SPA – Serviciul autonom de presă, înfiinţat pentru promovarea şi protejarea dreptului de liberă exprimare şi a libertăţii presei. De fapt, Agenţia Puterii Secrete (acronimul în engleză), o agenţie de discreditare a presei, înfiinţată tot de Maestrul fricii, după 1990, când a izbucnit boomul presei şi care a acţionat ca presa să nu devină a patra pu-tere în stat, iar în cele din urmă jurnaliştilor să li se facă frică. Tabloul ştiut de toţi cei care au trăit perioada ultimului sfert de veac în România.

„Noul val din SPA va controla în curând totul. Sunt tineri, sunt dornici de putere şi înavuţire şi n-au niciun scrupul. Dau fără milă de-a azvârlita cu cei care i-au condus până acum. Nu-i mai poate struni nimeni, aşa cum n-au putut fi ţinuţi sub ascultare nici cei care au fost înaintea lor.” Eterna dispută între generaţii.

De ce romanul are pe copertă fotografia celebră a represiunii de la Beijing din iunie 1989? Andrei Mladin descoperă caietul/jurnalul unui agent român la Beijing în iunie 1989, când a avut loc marea revoltă a studenţilor înăbuşită în sânge, cu imaginile care au impresionat lumea întreagă cu tânărul în cămaşă albă, neînarmat, care stă în faţa tancurilor sfidându-le, tânăr pe care agentul secret îl salvează, îl aduce în ţară, îl trimite apoi la Londra, ca să nu ajungă la el mână lungă a Securităţii chineze sau româneşti – episod palpitant şi excelent, chiar dacă aproape neverosimil. (Doar n-aţi uitat pipa!). Agent care, deducem, trăia şi el în preajma Maestrului fricii, poate împotrivindu-se, care îşi schimbă numele, care oricum ajunge la pensie şi, la rândul lui urmărit, se retrage cu soţia, unde altfel decât în oraşul american liniştit inventat de George Arion în atâtea cărţi ale sale – Barintown. (Pipa, din nou!)

Mai multe descoperiţi citind romanul, unul dintre cele mai bune ale lui George Arion. Și în orice caz cel mai ancorat în realitatea pe care o trăim cu toţii.” 

(text de Stelian Țurlea apărut în Revista Scriptor nr. 1-2/2018 )

, , ,
NOUTĂȚI
- 10%

40,00 lei 36,00 lei

Detalii
- 10%

33,00 lei 30,00 lei

Detalii
- 10%

34,00 lei 30,60 lei

Detalii
- 10%

33,00 lei 30,00 lei

Detalii
- 10%
- 10%
- 10%
- 10%
Termeni si conditii de utilizare