Premieră mondială la Bruxelles

1 martie 2018

Se iau un autor, un regizor, doi actori, mult entuziasm și se obține o seară culturală de excepție. Cam asta au făcut doamna Carmen Hopârtean (directorul Casei de Cultură Româno-Belgiene „Arthis” din Bruxelles) și doamna Carmen Ducaru, directorul ICR Bruxelles (alături de colaboratorii domniei sale, doamna Simona Degeratu și domnul Răzvan Pîrvu). Dar să începem cu începutul.

Întâlnire cu Alain Berenboom

Alain Berenboom, cel mai bun autor belgian de romane polițiste (polar, cum li se spune în țările francofone), tradus și la Crime Scene Press (Primejdii în regat, Averea Gutmeyer, Porumbel à l’italienne), a participat în deschiderea serii, alături de George Arion și Alexandru Arion, la o dezbatere despre romanul polițist astăzi. Cu mult umor, cei trei au vorbit despre temele abordate în literatura mystery & thriller, despre apropierea pe care aceasta o are cu cititorul, despre seriile de personaj (Andrei Mladin și Michel Van Loo), dar și despre succesul de care se bucură traducerile romanelor polițiste. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe.

„Amintiri din livada cu meri”

 Piesa de rezistență a serii (see what I did there?) a fost spectacolul „Amintiri din livada cu meri”, scris de George Arion, regizat de către Daniel Nițoi și jucat impecabil de către actorii Eugen Cristea și Cristina Deleanu „în premieră mondială”, cum spune cu aplomb și încântare Eugen.

„Amintiri din livada cu meri” îi prezintă pe Sam și Edith, un cuplu din Barintown (orașul imaginar care apare în mai multe cărți și povestiri scurte ale lui George Arion), care așteaptă cu nerăbdare un musafir la cină. Însă oaspetele întârzie, vremea se strică tot mai tare, iar cei doi încep să depene amintiri, unele tandre, altele amuzante, altele dureroase. Dar cum intriga polițistă nu putea să lipsească, îi vedem cum se adâncesc treptat într-o nebunie care ascunde un secret teribil.

Casa Arthis a fost plină-ochi, câțiva dintre spectatori fiind nevoiți să stea în picioare. Piesa a fost un succes din toate punctele de vedere. Sperăm să o vedem jucată și la noi.

Le mulțumim din nou, și pe această cale, Institutului Cultural Român din Bruxelles și Casei de Cultură Româno-Belgiene „Arthis”.

 

Foto: neobositul Liviu Hopârtean

Text: George Arion Jr.

 

, , , , , , , ,
NOUTĂȚI
- 10%

44,00 lei 40,00 lei

Detalii
- 10%

33,00 lei 30,00 lei

Detalii
- 10%
- 10%
- 10%

25,00 lei 22,50 lei

Detalii
- 10%
- 6%
- 11%
Termeni si conditii de utilizare