Weekly shorts #1: O pasă de la Jordan

5 aprilie 2020

 

…Arena e plină de spectatori care urmăresc electrizați partida. Tabela electronică arată un scor favorabil adversarilor noștri: 79-77. Majoretele uită să se mai agite în spatele panourilor. Rămân nemișcate, ca în transă. Starea de emoție pare să-i ducă pe unii în pragul infarctului. Fiindcă nu mai sunt decât zece secunde până la final. Mingea e la adversarii noștri. O bâlbă a pivotului lor și Rodman se înalță și recuperează spectaculos. N-așteaptă să atingă podeaua frumos colorată și strălucitoare și trimite mingea la Scottie Pippen. Acesta face câțiva pași, fentează, înaintează și trimite mingea pe sus, pe deasupra adversarilor, lui Jordan care după ce și-a luat elan, plutește acum prin aer. Scena este ireală. Va prinde sau nu mingea trimisă parcă în disperare? Cu un efort supraomenesc, Jordan reușește s-o înhațe. Ce va face în continuare? Va trage la coș? Va încerca să se mai apropie de el? Mai sunt cinci secunde. Cinci secunde după care poate urma dezastrul sau triumful. Spre stupoarea tuturor, deși aflat „în căciulă“, într-o poziție favorabilă, Jordan – care m-a zărit cu coada ochiului – „scoate“ mingea la mine. Pasa e magnifică, neașteptată și îi lasă pe toți cu gura căscată, încremeniți. Mai sunt trei secunde. Cu un calm de parcă mi-aș pregăti niște ochiuri prăjite, arunc spre coșul adversarilor mingea care plutește, plutește…

…N-apuc să văd dacă a intrat sau nu în coș. Ceasul deșteptător sună bezmetic și-mi întrerupe nemilos visul minunat cu Jordan și o partidă de baschet cum n-a mai fost nicicând.

Am dormit ceva mai mult decât de obicei în ultimele zile – cinci ore. În timp ce fac un duș, mă rad, rememorez ce s-a petrecut de când am poposit în acest oraș de provincie, în aparență cu o viață tihnită și fără surprize, curățel, îngrijit, cu multe case vechi dar și cu vile noi, construite de curând. N-am venit aici decât cu un singur gând: răzbunarea. Pentru că din pricina sceleraților care stau la adăpostul acestui târgușor și, în aparență, duc o viață de huzur și inofensivă, în marele oraș din apropiere se jefuiesc bănci, sunt asasinați oameni de afaceri care nu vor să le plătească taxe de protecție, sunt propulsați și susținuți, prin orice mijloace, oameni politici, se face trafic cu droguri, se vând arme. Presa încearcă să pătrundă cu timiditate în hățișul acesta de interese oculte – imediat directorii de ziare sunt cumpărați să tacă. Poliția e neputincioasă, justiția rămâne oarbă – sunt bani mulți în joc.

Într-o vreme, între cele două clanuri care stăpânesc orașul era o rivalitate care le măcina forțele. De câtva timp însă, și-au dat mâna, au făcut pace și și-au împărțit sferele de influență. Au înțeles că sunt mai puternici și au câștiguri mai grase dacă ajung la înțelegere. N-au niciun scrupul. Ucid cu sânge rece. Bineînțeles, nu proprietarii vilelor luxoase. Cei pe care îi plătesc regește fac treburile murdare, uneltele aflate în slujba lor. Am încercat să-i demasc, dar a fost inutil. Procurori, judecători au dat din umeri neputincioși: lipsă de probe. La un moment dat mi s-a pus în vedere să nu-i mai hărțuiesc. Au încercat să mă mituiască. Până la urmă am fost dat afară din poliție cu un pretext pueril. Acum nu mai sunt coleg nici cu Miron Stratilat, nici cu prietenul lui, cel mai singuratic anchetator pe care l-am cunoscut. Marele Ștrumf nu se mai răstește la mine… Poate, într-o zi, am să le povestesc totul.

Fiindcă o să le vin eu de hac ticăloșilor din pricina cărora am fost pus pe liber. Am un plan de răzbunare pe cinste. Mi-am adus aminte de o vorbă înțeleaptă a cuiva – Divide et impera – Dezbină și stăpânește. De o lună de zile, de când dorm pe sponci, vorbesc cu membrii celor două bande, oricât ar fi de neînsemnați, insinuând, afirmând că pacea dintre ei e doar o

aparență și că, de fapt, își calcă unii altora sferele de influență. Minciunile mele au început să dea roade. De la o vreme, când se întâlnesc unii cu alții, se privesc cu suspiciune. Au fost și câteva încăierări, una soldată cu un mort. O stare de tensiune a pus stăpânire pe oraș. Teroarea pe care au exercitat-o asupra unor nevinovați a început să fie resimțită și de ei. Se vede că le e frică. Merg numai în grupuri. Umblă doar înarmați. Iar astăzi va fi lovitura care va declanșa măcelul.

De la fereastra hotelului în care m-am cazat văd vizavi reședința conducătorului unuia dintre clanuri. Doi bodyguarzi patrulează pe trotuar. La un moment dat mai apar încă doi care se uită cu precauție pe stradă. De-abia după ce se asigură că nu e nicio primejdie fac un semn. Pe poartă iese și stăpânul vilei. N-are nici patruzeci de ani, e îmbrăcat în haine croite de o mare casă de modă. Se suie la volan – îi place să-și conducă singur mașina – iar gorilele iau loc în spate. Vâră cheia în contact fără să bage de seamă cum bodyguarzii de pe trotuar o iau la fugă. Fiindcă doar după o clipă, cât a durat răsucirea cheii în contact, o explozie zguduie mașina și flăcări uriașe o cuprind și o mistuie. De‑abia de-acum va începe cu adevărat distracția. Ca într‑un film rulat mai repede decât e normal, văd scenele care vor urma – cum va izbucni din nou războiul dintre cele două clanuri și cum își vor slăbi reciproc forțele, până la anihilarea completă.

Eu mi-am terminat treaba aici și mi-e somn. M-arunc îmbrăcat în pat și adorm imediat. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, visul cu meciul de baschet continuă exact de unde s-a întrerupt. Pasa lui Jordan – magistral a fost vrăjitorul, dacă arunca el la coș nu făceam decât două puncte – a ajuns la mine. Toți urmăresc cu suflarea tăiată cum mingea pe care am aruncat-o de la marginea semicercului plutește, plutește… intrând în coș fără să atingă inelul – trei puncte. Iar o secundă mai târziu sirena anunță sfârșitul partidei într-o arenă cuprinsă de delir.

 

Text: George Arion, Anchetele unui detectiv singur, Crime Scene Press, 2017, pp. 154-158

Photo by Keith Tan on Unsplash

, , , ,
NOUTĂȚI
- 49%
- 46%
- 47%
- 52%
- 44%
- 44%
- 43%

68,00 lei 39,00 lei

Detalii
- 43%
Termeni si conditii de utilizare