George Arion în dialog cu Lawrence Block

18 noiembrie 2016

Crime Scene Press va lansa mâine, la orele. 17:30, romanul „Dans la abator” al lui Lawrence Block, în prezența traducătorului, scriitorul Mircea Pricăjan. Până atunci, vă oferim un interviu realizat de George Arion cu marele scriitor american.

 

George ARION: Biblia consemnează prima crimă din istoria omenirii – Cain îl ucide pe Abel. De atunci s-au mai comis mii și mii de crime, iar unii ucigași au fost prinși și pedepsiți, uneori după multe căutări. Și totuși, romanul polițist a apărut târziu. De ce?

 

Lawrence BLOCK: Nu sunt aşa sigur că a apărut atât de târziu. Sigur, romanul în sine, în limba engleză, n-a luat fiinţă decât în 1722, odată cu Moll Flanders de Daniel Defoe, sau în 1740, odată cu Pamela de Samuel Richardson. Dar dacă aveţi în vedere piesele lui Shakespeare… categoric, Hamlet e o veritabilă poveste detectivistică, Othello e-un roman poliţist, iar Macbeth e-un thriller. Cred că trama poliţistă a jucat un rol major în poveştile pe care ni le spunem unii altora încă din vremea lui Cain şi Abel.

 

G.A.: La început, romanele polițiste erau niște șarade pe care cineva perspicace le rezolva. Reprezentanții cei mai cunoscuți ai unor astfel de cărți – Conan-Doyle și Agatha Christie. Mai mult, Van Dine crease un set de reguli pe care oricine dorea să scrie cărți cu detectivi și criminali trebuia să le respecte. Niște reguli de care astăzi nu mai ține cont nimeni. Pentru că literatura americană a propus un alt tip de roman polițist decât cel anglo-saxon, lăsând ca în el să pătrundă viața. În Le roman policier, Boileau-Narcejac remarcau: “Ne-am dat seama că romanul anglo-saxon, crima, ancheta, suspectul și pistele false, toate acestea se învechiseră și nu mai era posibil să se continue pe aceeași cale”. Iar mai înainte de ei, Raymond Chandler nota: “Hammett a scos crima din vazele venețiene și i-a dat drumul pe ulițele sordide”. Ce credeți, dacă autorii n-ar fi simțit nevoia unor înnoiri, genul ar fi murit?

 

L.B.: Cred că ficţiunea poliţistă este un gen atât de longeviv în principal datorită faptului că acoperă un domeniu de-o necuprinsă anvergură, este o reşedinţă care cuprinde mai multe corpuri de clădire.

 

G.A.: Atunci când ați început să scrieți, v-a fost greu să vă impuneți pe  o piață literară cu o concurență puternică? Cum credeți că v-ați cucerit cititorii?

 

L.B.: Asta ar trebui să-i întrebaţi pe cititori. Eu scriu doar ce mi-ar plăcea să citesc şi, întâmplător, cititorii ale căror gusturi coincid cu ale mele sunt destul de mulţi ca să-mi permit un acoperiş deasupra capului.

 

G.A.: Am scris, cu entuziasm, despre două dintre cărțil dumneavoastră: Opt milioane de feluri de-a muri și Când sfânta crâșmă se închide. Protagonistul lor, Matt Scudder, colindă cârciumile consumând cantități Impresionante de bourbon – băutura gentlemenilor! -, încercând să uite un episod nenorocit din viața sa – urmărind, ca polițist, niște asasini, a împușcat, din greșeală, o fetiță. A devenit detectiv particular – fără licență – dar își continuă activitatea de anchetator. Familia i s-a destrămat, viața îi este făcută praf, dar nu suportă fărădelegea și încearcă s-o demaște, luptând și cu sine însuși, și cu ceilalți. Cum ați descoperit acest personaj fabulos?

 

L.B.: Un agent mi-a sugerat să concep o serie de romane despre un poliţist. Eu mi-am dat seama că mi-ar fi mai uşor să scriu despre un outsider, nu despre un membru al birocraţiei active, aşa că i-am dat statutul de fost poliţist. Tocmai ieşisem din prima mea căsnicie şi mă mutasem într-un apartament, aşa că l-am plasat pe Scudder într-un hotel aflat după colţul unde locuiam eu. Şi a prins formă, într-un fel, în modul magic în care personajele fictive se nasc şi cresc.

 

G.A.: Sunteți un admirabil creator de atmosferă, posedați o minunată știință a dialogului, creionați personaje memorabile. Cine vă parcurge cărțile uită că are de-a face cu narațiuni polițiste și le socotește, pur și simplu, literatură. E aceasta o șansă ca genul să nu intre în colaps, având, de pildă, soarta romanelor cu cavaleri?

 

L.B.: Sunteţi foarte amabil să spuneţi asta! Nu ştiu însă ce trebuie să facă genul ca să nu intre în colaps. Presupun că uitarea e soarta care ne aşteaptă pe toţi şi, mai devreme sau mai târziu, e soarta tuturor operelor noastre; puterile noastre de-a o amâna sunt limitate.

 

G.A.: În cărțile dumneavoastră New York-ul este asemănător unei jungle „unde toate animalele sunt înarmate”. De ce vă pasionează atât de mult acest oraș? De ce oferiți o viziune atât de sumbră a lui?

 

L.B.: Iubesc New York-ul. Prima mea vizită aici s-a petrecut la zece ani şi cred că de atunci am ştiut că aici voi locui, într-o bună zi. Şi aici locuiesc, cu rare întreruperi, de la vârsta majoratului. Şi nu e întotdeauna o junglă, în cărţile mele. În duioasele poveşti misterioase cu Bernie Rhodenbarr, de pildă, e-un loc chiar ferice. Oraşul are multe feţe, care ies la iveală în funcţie de poveste. Într-un roman de-al meu, Small Town, am încercat să zugrăvesc o imagine grandioasă a oraşului şi a felurilor în care locuitorii lui, fiecare cu viaţa sa, relaţionează, ca într-o comunitate mai restrânsă.

 

G.A.: Ce propune romanul polițist – thriller&mystery – omului contemporan?

 

L.B.: O poveste – elementul care pare a se fi estompat în bună parte din ficţiunea literară actuală. Şi un sentiment al imediatului.

 

G.A.: De ce s-a ajuns la o relație atât de strânsă între literatura polițistă și film?

 

L.B.: Răspunsul este, poate, identic cu cel anterior!

 

G.A.: Ați avut maeștri de experiența cărora ați beneficiat?

 

L.B.: Am avut mulţi maeştri, însă n-au fost oameni pe care să-i fi cunoscut personal. M-au îndrumat prin intermediul operelor lor.

 

G.A.: Cum vă alegeți subiectele?

 

L.B.: Nu ştiu.

 

G.A.: Ce faceți atunci când începeți să scrieți? Vă izolați și scrieți ca în transă, ore în șir? Scrieți numai câteva ore zilnic, după un program riguros, ca Hemingway?

 

L.B.: Diferă mult de la o carte la alta, dar cel mai adesea scrisul e prima activitate a zilei şi, cât timp lucrez la o carte, scriu câteva ore şase sau şapte zile pe săptămână. Iar între proiecte îmi iau mult timp liber.

 

G.A.: Cum vă documentați pentru scrierile dumneavoastră?

 

L.B.: Nu mă documentez foarte mult. În zilele de acum, totuşi, chiar mă minunez cum am putut trăi odată fără Google.

 

G.A.: Care e raportul între ficțiune și realitate în cărțile dumneavoastră?

 

L.B.: Totul e ficţiune.

 

G.A.: Sunteți mulțumit de modul în care vă receptează critica literară?

 

L.B.: Nu acord multă atenţie acestui aspect.

 

G.A.: Încotro merge romanul polițist? La această întrebare, Boileau-Narcejac au răspuns: „Nu merge nicăieri. Este ca un măr care dă diverse varietăți de fructe, dar ele rămân tot mere.”

 

L.B.: Bun răspuns. Îmi place.

 

G.A.: Asistăm la o înflorire fără precedent a romanului polițist pretutindeni în lume. Ce-i explică succesul? E o reacție la sumedenia de cărți plicticoase pe care le oferă literatura așa zis „serioasă”?

 

L.B.: Mi se pare o explicaţie plauzibilă.

 

G.A.: Vă place să meditați asupra scrisului dumneavoastră, asupra scrisului altora?

 

L.B.: Nu cine ştie cât.

 

G.A.: Ați fost tradus în peste 30 de țări, ați fost încununat cu numeroase premii prestigioase. Sunteți un clasic la care mulți se raportează. Sunteți mulțumit de ceea ce ați realizat până acum?

 

L.B.: Sunt foarte împăcat cu viaţa mea. De ce-aş regreta vreunul dintre lucrurile care m-au adus aici unde sunt acum? De ce să regretăm drumurile pe care nu le-am urmat?

 

G.A.: Ați cunoscut, vreodată, singurătatea lui Matt Scudder, spaimele și coșmarurile lui?

 

L.B.: Sigur că da.

 

G.A.: Ați început să scrieți în anii ’50. Între oamenii care trăiau atunci și cei de azi există diferențe? Sunt mai plini de speranță cei de azi? Ori sunt mai înfricoșați? Literatura polițistă reușește să reflecte frământările omului contemporan?

 

L.B.: S-ar putea să existe diferenţe, însă eu n-aş putea spune care sunt acestea.

 

G.A.: Pentru cine scrieți? Pentru propria dumneavoastră plăcere, pentru un cititor ideal?

 

L.B.: Pentru mine însumi, ca cititor, într-un univers alternativ în care soarta nu m-a făcut autorul operei respective.

 

G.A.: De ce vă place să călătoriți atât de mult?

 

L.B.: Pentru că lumea e de-o varietate infinită şi prefer să nu ratez nimic.

 

G.A.: Cum trece, azi, o zi din viața dumneavoastră?

 

L.B.: Mă trezesc, cinci minute face exerciţii de Qi Gong, meditez pentru alte douăzeci de minut, stau la computeri câteva ore, mă duc la sala de sport, revin acasă, găsesc alte lucruri de făcut. Astăzi e-o sâmbătă în luna octombrie, aşa că voi petrece după-masa uitându-mă la meciuri de fotbal între colegii – numai să termin cu acest interviu…

 

G.A.: Există în cărțile dumneavoastră o frază care vă definește, ca o deviză de viață?

 

L.B.: Dacă o fi existând, n-aş şti să vă spun care este ea.

 

 

Iar acum aş vrea să profit de ocazie pentru a le transmite cititorilor mei din România cât le sunt de recunoscător fiindcă-şi găsesc timp pentru cărţile mele şi cât de fericit sunt că unele dintre romanele mele pot fi procurate din România. Eu şi soţia mea am făcut o vizită scurtă în frumoasa voastră ţară, în 1999, ca parte dintr-un grup turistic ce a intrat prin Moldova, a străbătut părţi din Transilvania şi a ajuns la Bucureşti. Sperăm să revenim şi să stăm mai mult şi, totodată, sper ca editorii mei români să mai scoată cărţi de-ale mele.

 

 

Interviu realizat în luna octombrie 2010

Traducere de Mircea Pricăjan

Termeni si conditii de utilizare