-20%

Profesionistul

15.2 lei 19 lei
Comandă cartea Tel: 021.317.91.43

Descriere

Profesionistul și Țintă în mișcare. Două romane într-o singură carte, apărută prima oară în 1985, și premiată de Uniunea Scriitorilor din România. Două proze cu mult suspans, scrise într-un ritm alert și cu umor, cu un protagonist fermecător și isteț – jurnalistul Andrei Mladin, un detectiv fără voie, apărut prima oară în Atac în bibliotecă.

Prima dintre proze a fost inspirată de un caz real. Poate de aeea a și atras atenția autorităților care au cerut editurii Eminescu să n-o tipărească. Autorul a trebuit să intervină masiv în textul inițial pentru a-și vedea, totuși, cartea publicată. Explicația acceptării sale se află la sfârșitul narațiunii. După ce rezolvase un caz încâlcit dintr-un oraș de provincie, unde cele mai înalte oficialități erau corupte și criminale, Andrei Mladin scrisese un articol despre tot ceea ce i se întâmplase acolo. Însă articolul nu apare. Prin urmare, mult clamata liberate a cuvântul era o minciună. Exista cenzură, presa nu era liberă. Cum de nu se prinsese nimeni de bomba plasată la sfârșit?

S-au prins, însă, cititorii. Iar ultima frază a narațiunii le-a mers și mai mult la inimă: „Vocea plăcută a unui crainic anunță că, în toată țara, pentru încă o vreme, continuă să plouă.” O aluzie la faptul că în România nimic nu se va schimba prea curând.

 

Răsfoiește cartea

Download (PDF, 23KB)

, , , ,

Despre autor

George Arion s-a născut la 5 aprilie 1946 la Tecuci.
Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română din București – 1970.
În prezent este Director general al S.C. Publicațiile Flacăra S.A., Președintele Fundației „Premiile Flacăra” și Președinte al Romanian Crime Writers Club.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
A publicat volume de versuri, critică literară, jurnalistică. A semnat scenariul la două filme polițiste („Enigmele se explică în zori” - 1989, „Atac în bibliotecă” - 1992) și la serialul TV „Detectiv fără voie” (2001). Autor al unui libret de operă și al mai multor piese polițiste.

Proză mystery&thriller:

„Atac în bibliotecă” – 1983, „Profesionistul” - 1985, „Trucaj” – 1986, „Pe ce picior dansați?” – 1990, „Crimele din Barintown” – 1995, „Nesfârșita zi de ieri” – 1997, „Detectiv fără voie” (integrala „Andrei Mladin”) – 2001, „Cameleonul” – 2001, „Anchetele unui detectiv singur” – 2003, „Spioni în arșiță” – 2003, „Necuratul din Colga” – 2004, „Crime sofisticate” – 2009, „Fortăreața nebunilor” – 2011, „Sufocare” – 2012, „Insula cărților” – 2014, „Însoțitorul lui Iisus” – 2016.

La Crime Scene Press a publicat următoarele titluri:

„Insula cărților” – 2014, „Atac în bibliotecă” – 2014, „Nesfârșita zi de ieri” – 2014 (Premiul Publicului la „Salonul cărții din Balcani” de la Paris, 2016), „Detectiv fără voie” – 2015, „Spioni în arșiță” – 2015, „Necuratul din Colga” – 2016, „Crime sofisticate” – 2016, Premiul UNITER pe anul 2015 pentru spectacolul de teatru radiofonic realizat pornind de la acest roman, Profesionistul – 2016, „Însoțitorul lui Iisus” – 2016.

George Arion a fost tradus în engleză („Attack in the Library”, Profusion, 2011) , franceză („Cible royale” – 2014, „Qui veut la peau d’Andreï Mladin?” – 2015) și rusă.
A fost distins de trei ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1985, 1995, 1999).
Cetățean de Onoare al orașului Tecuci.
În 2013, Asociația Națională a Detectivilor din România i-a acordat titlu de Detectiv de onoare.
Termeni si conditii de utilizare