Ceaiul de la ora 5 în Shetland

Fiind vorba de literatură, dincolo de premiile acordate, dincolo de serialele făcute după cărți, până la urmă tot textul, tot autorul primează. Nu că acestea nu ar fi importante – sunt, la rândul lor, niște semne ale valorii, sau cel puțin ale aprecierii de care se bucură un scriitor (firește, gurile rele ar putea spune că pot foarte bine să fie doar semnele unei promovări desfășurate cu succes) – însă, cel puțin în ce-i privește pe bibliofili, nimic nu se compară cu cartea propriu-zisă. Când vine vorba despre Ann Cleeves, nu există dubiu: laudele primite și transpunerea cărților pe micul ecran reflectă în mod direct valoarea.

Prin comparație cu alți scriitori contemporani de crime fiction (la rândul lor apreciați în domeniu), englezoaica are un stil mai degrabă clasic (nu degeaba a fost asemuită cu legendara Agatha Christie). Rareori spre deloc se întâmplă să fie descrise urmăriri de mare viteză sau scene care să implice o doză mare de adrenalină. Asta nu înseamnă nici pe departe că rezultatul este unul tern, plictisitor. Chiar din contră. Cleeves se bazează pe un ritm lent, dar bine dozat, care nu plictisește, ci sporește farmecul, misterul.

Cadența reglată cu măiestrie duce uneori cu gândul la o piesă de teatru care se desfășoară în fața cititorului. Așadar, este vorba de un anumit „Englishness” al stilului: pași măsurați, siguri, care ne introduc treptat-treptat în mister. Poate cel mai bun exemplu prin care acesta poate fi rezumat este ritualul ceaiului, de care se ține cont aproape întotdeauna, mai ales în seria Shetland. Personajele din cărțile ei petrec, au probleme, stau de vorbă, deseori bârfesc, iau masa împreună, se bucură și se supără din te miri ce. Astfel, îndrumate cu măiestrie de scriitoare, acestea construiesc împreună o lume cu adevărat vie. Scriitura, care se bucură de o atenție la detalii specific feminină, este completată adesea cu surprinzătoare întorsături de situație, astfel încât de-a lungul romanelor există și numeroase piste false.

În calitate de traducător, pot spune că a fost dintotdeauna o plăcere să lucrez cu textele acestei autoare. În ce privește seria Shetland, „Englishness-ul” stilului, menționat mai devreme, este îmbinat cu o coloratură locală puternică, nu atât prin noțiuni sau termeni neobișnuiți (deși există tot felul de curiozități și de acest fel), cât prin mediul insular, în care este la ordinea zilei să circuli cu feribotul și să te bucuri de aerul proaspăt, de de fauna specifică, de priveliștile nemaipomenite (exact antidotul mental pentru situația actuală) și prin atitudinile de tip provincial dintr-o zonă în care toată lumea cunoaște pe toată lumea și nu există secrete pentru multă vreme. Din aceste motive, localnicii sunt deseori văzuți aproape ca o altă specie de către străini (aceștia fiind, la rândul lor, priviți cu aceeași combinație de curiozitate și amuzament).

Desigur, sunt subiectiv, dar nu pot (mai ales revăzându-i, reîntâlnindu-i cu fiecare nouă traducere) să nu îi consider deja pe protagoniști niște vechi prieteni, așa cum sunt, cu toate ciudățeniile lor, și cred că nu greșesc atunci când spun că și cititorii ajung aproape invariabil să îndrăgească personajele: tânărul Sandy, aiurit, dar întotdeauna dornic să ajute, Vera, corpolentă și mămoasă, exact opusul unui detectiv obișnuit, Fran Hunter, străina care încearcă să îmbine viața de mamă singură cu existența de artistă, taciturnul Perez, în aparență lent și nesigur, dar cu mintea brici, și detectiva Willow, tenace și neînfricată indiferent de situație. E o adevărată plăcere să le pot da glas în limba română!

Text: Mihnea Arion

Photo by Ergita Sela on Unsplash