Blog Tour #36/2022
Nota Goodreads: 4,49 (44 338 note)
Descrierea editurii: „Patru prieteni improbabili. O crimă fără cadavru. Iar necazurile bat la ușă… Bine ați venit la Clubul Crimelor de Joi! E o zi de joi obișnuită și lucrurile ar trebui să se întoarcă, în sfârșit, la normal. Doar că acolo unde e Clubul Crimelor de Joi necazurile sunt și ele pe-aproape. Un caz vechi de zece ani îi conduce la o legendă a știrilor locale și la o crimă fără cadavru și fără răspunsuri. După aceea, un vechi dușman îi face o vizită lui Elizabeth. Misiunea ei? Să ucidă… sau să fie ucisă. În timp ce urma rece a cazului devine incandescentă, Elizabeth se luptă cu conștiința ei (și cu un pistol), în vreme ce Joyce, Ron și Ibrahim pornesc pe urmele indiciilor alături de prieteni vechi și noi. Dar poate gașca să dezlege misterul și să o salveze pe Elizabeth înainte ca ucigașul să lovească din nou?”
Blog tour nr. 36/2022: Ultimul blog tour pe 2022, după care echipa noastră va intra într-o binemeritată vacanță până pe la mijlocul lunii ianuarie, când vom reveni în forță. O nouă mostră de (aproape) geniu cozy-crime din partea unuia dintre cei mai fini observatori ai lumii de azi în general și a celei britanice în particular. Combinație de roman crime în cel mai pur sens al cuvântului (un soi de amestec între clasicul mister al crimei fără cadavru, deși într-un cadru mai extins, și modul în care se scrie crime la ora actuală) și fin comentariu social, politic și economic, cel de-al treilea roman al iubitei serii Clubul Crimelor de Joi revine încă o dată pe final de an și la noi, numai bun de pus sub brad dacă vreți să-i faceți cuiva un cadou de cea mai bună calitate.
Fără prea mult tam-tam și intrând direct în pâine, pensionarii trecuți binișor de șaptezeci ani Elizabeth Best, Joyce Meadowcroft, Ibrahim Arif și Ron Ritchie revin pentru noi aventuri care să-i țină pe cititori cu sufletul la gură. Aceștia fac mai întâi cunoștință cu o celebritate a televiziunii britanice și află de la individ că în urmă cu niște ani i-a dispărut o colegă. Mai bine zis a ajutat-o cineva să dispară, împingându-i mașina de pe superbele stânci albe din Dover, pe care am avut și eu ocazia să le admir când am trecut cu mașina pe-acolo (de jos, de pe șosea, nu de sus, de unde s-a prăbușit mașina femeii în acest volum). Se pare însă că femeia dispărută atunci adulmecase o amplă operațiune de spălare de bani de care un personaj din trecutul celor patru tartori bătrâni nu e deloc străin. Însă doar o femeie a fost condamnată și ea stă acum în închisoare pentru banii dispăruți, de care însă se află că ea n-a avut nicidecum parte. Așa că Ibrahim se folosește de funcția sa de psiholog și-i face o vizită la închisoare unui alt personaj cunoscut, care jură că-l va ucide pe Ron Ritchie de îndată ce va avea ocazia, pentru a-l pedepsi pentru groaznicul său afront adus demnității sale. Scopul vizitei? În schimbul unor ședințe de terapie mai neconvenționale, femeia care a jurat să-l ucidă pe Ron trebuie să o tragă de limbă pe singura infractoare condamnată ca urmare a descoperirii operațiunii de spălare de bani.
Pe de altă parte, Elizabeth și fragilul ei soț, a cărui demență se face simțită tot mai dureros pentru toată lumea, este răpită în timpul unei plimbări liniștite prin pădure alături de Stephen, soțul său, apoi dusă într-un loc necunoscut și amenințată că, dacă nu îl va ucide pe cel de la care a furat diamantele în volumul trecut, atunci soțul ei va fi ucis drept pedeapsă. Cum amenințarea nu funcționează, Elizabeth este amenințată că nu soțul ei va fi ucis, ci Joyce, prietena ei cea mai bună. Iar asta chiar pare să funcționeze, pentru că una e să fi fost spioană de renume internațional în trecut și alta e să fi fost doar infirmieră. Și ce dacă pragul celor optzeci de ani se apropie cu repeziciune și vorba „mi-am trăit traiul și mi-am mâncat mălaiul” pare să-și găsească justificarea? Doar nimeni nu-i dispus să moară așa, dintr-odată, pe nepusă masă, dacă poate alege să trăiască, nu?
Dialogurile savuroase, nebunia personajelor, pe care cineva le laudă că ar fi nebune de legat, faptul că par a nu obosi niciodată și că, atunci când adulmecă o urmă, devin ca niște hăitași care nu se lasă până nu prind vânatul, nelegiuiții care, oricât de pricepuți ar fi, cad în capcanele întinse de cei patru bătrânei simpatici, chimia dintre aceștia, ironia fină și comentariul de cea mai înaltă calitate, fără a critica în mod direct, dar mușcând totuși nemilos atunci când e cazul (și câte motive s-au ivit între timp, de anul trecut și până acum), cazurile alambicate, dar ale căror ițe sunt în final deslușite datorită determinării și geniului ce pândește imediat după colț, toate acestea reprezintă o rețetă de succes și o nișă în domeniul căreia Richard Osman a devenit un adevărat maestru. Recomandată!
Liviu Szoke
biblioteca lui liviu, blog tour, crime scene press, glonțul care a ratat ținta, liviu szoke, recenzie, richard osman
